Galați: Pe Faleză, reconstituirea portului Galați de altădată, cu muzică de fanfară și costume de epocă

Versiune tiparSend by emailPDF version

Joi, 29 iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a Dunării, ocazie cu care la Galați se deschid “Zilele Dunării”, o serie de evenimente dedicate gălățenilor, programate să se desfășoare până la finele săptămânii. Deschiderea oficială a Zileor Dunării va avea loc  de la ora 11.00, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, acolo unde va fi vernisată expoziţia de artă plastică „Galaţi – capitala dunăreană a României”, după care va avea loc conferinţa „Galaţiul de altădată – Port dunărean – consideraţii istorice”.   Totodată, va fi lansată campania „Selfie cu cartea pe care o citesc” – concurs cu premii, iar în spaţiul alocat manifestării va fi amplasat un stand cu cărţi ce vor fi oferite vizitatorilor. Cei prezenți vor putea asista și la un concert susţinut de trupa “Kalofonis”. Tot joi, 29 iunie, la ora 17,00, la baza sportivă „Atlas” din strada Stadionului nr. 9, va debuta concursul naţional de tenis “Cupa Dunării” pentru seniori, pe categorii de vârstă.

Cel mai așteptat moment va avea loc în a doua parte a zilei, de la ora 16.30, când după o pauză de aproape 28 de ani, pe Dunăre se vor relua microazierele. Administrația locală va oferi curse gratuite, pe Dunăre, cu trei nave, pentru un număr de 500 de pasageri. Organizatorii promit recreerea la malul Dunării a atmosferei portului Galați din perioada interbelică. Pentru acest lucru, la malul Dunării dar și pe navele fluviale se vor afla persoane îmbrăcate în costume de epocă (hamali, marinari, demoisele etc), îmbarcarea pasagerilor urmând să se facă în muzică de fanfară. Totodată, și cei care vor rămâne pe faleză și nu se vor îmbarca pe nave vor avea parte de distracție, organizatorii promițând că în zona pontonului Valurile Dunării se vor organiza un spectacol care reconstituie atmosfera portului de altădată dar și un spectacol de marionete pentru copii.

Seria manifestărilor dedicate Zilelor Dunării va continua vineri cu “Summer Parade”  (ora 18.00) o paradă la care sunt invitați toți gălățenii să parcurgă strada Domnească (de la P-uri), până la Grădina Publică, unde va avea loc un flash mob la care sunt așteptate sute de persoane. Summer Parade "este dedicata unui eveniment la care sunt invitati galateni de la mic la mare care sa participe la o manifestare plina de voie buna, dinamica, cat mai viu colorata, diversa, civilizata. Asociatii, cluburi, scoli de muzica si dans, elevi, studenti, familii impreuna cu prieteni, bebelusi, insotiti de animale de companie care se vor deplasa in ritmul muzicii, asigurata de pe platforme mobile", spun organizatorii. 

Weekendul este dedicat sportului, căci vineri, sâmbătă și duminică  se va continua desfășurarea concursul naţional de tenis “Cupa Dunării” pentru seniori, în timp ce sâmbătă, de la ora 9.00, pe Faleza Dunării va avea loc Crosul turoror vârstelor, iar duminică, 2 iulie,  în Valea Țiglinei, începand cu ora 10.00, va avea loc un concurs de ciclism “montan” urban.

Tot sâmbătă, dar seara, în Piaţa Domnească, de la ora 19,30 va avea loc un spectacol de gală ce va putea fi urmărit de pe circa 350 de de scaune, puse la dispoziție de organizatori  -  „Veţi recunoaşte şi fredona melodii compuse de Johann Strauss, Ennio Morricone, Iosif Ivanovici, Giuseppe Verdi şi mulţi compozitori celebri. Veţi putea dansa în ritmul valsurilor de neuitat. Nu lipsiţi de la eveniment unic organizat pentru prima dată în Galaţi într-o piaţă publică. Veţi fi cu adevărat gălăţeni dar şi europeni”, transmite SC Dunăre, societatea care a câștigat licitația pentru organizarea Zilelor Dunării, eveniment pentru care Primăria a alocat 291.000 de lei fără TVA .

Lasă un comentariu