Galați: Joi, procesiune pe Coșbuc și salve de foc în memoria Eroilor!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Ca în fiecare an și mâine, joi, 21 mai, în municipiul Galați, se va desfășura tradiționala procesiune a Sfintei Înălțări a Domnului Isus Hristos, eveniment organizat de instituţia Prefectului - judeţul Galaţi, în parteneriat cu Garnizoana Galaţi şi Arhiepiscopia Dunării de Jos. Potrivit programului, grupul pentru procesiune se va forma, începând cu 12.45, la Biserica "Înălțarea Domnului", din Țiglina II, iar începând cu ora 13.00, procesiunea se va deplasa pe traseul Str. Gheorghe Doja – B-dul George Coşbuc, până la Cimitirul Eternitatea, acolo unde se estimează că procesiunea va ajunge în jurul orei 13.30. Pentru buna desfășurare a procesiunii, circulația rutieră va fi închisă, între orele 12.30 și 14.00, pe strada Crizantemelor, între strada Constructorilor și Bulevardul George Coșbuc, și pe Bulevardul George Coșbuc, pe sensul de rulare dinspre strada Crizantemelor spre Cimitirul ”Eternitatea”, informează Primăria municipiului Galați.

Sursa citată mai precizează că "pe perioade scurte de timp, circulația va fi blocată în toate intersecțiile cu străzile perpendiculare pe Bulevardul George Coșbuc, pentru a permite trecerea procesiunii religioase în condiții de siguranță. Primăria municipiului Galați recomandă conducătorilor auto să evite strada Crizantemelor și Bulevardul George Coșbuc, pe segmentele unde vor fi impuse restricțiile de circulație, să folosească rutele ocolitoare și să respecte întocmai indicatoarele rutiere și semnalele agenților de circulație ce vor supraveghea traficul în zonă".

După ce procesiunea va ajunge la Cimitirul Eternitatea, aici vor avea loc ceremoniale militare și religioase, la Mausoleul Eroilor Neamului, cu ocazia Zilei Eroilor. Vor avea loc trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, intonarea Imnului de Stat al României, oficierea slujbei de pomenire a eroilor, urmată de ceremonialul de depunere a coroanelor de flori la: Mausoleul Eroilor, Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, precum și la mormintele slt. (pm) Ionuţ Cosmin SANDU şi slt. (pm) Marius COVRIG. Ceremonialul se va încheia cu salve de foc în memoria eroilor și defilarea Gărzii de Onoare.

Lasă un comentariu