Galaţi: Vezi AICI parlamentarii tăi-mandate finale de la BEJ

Versiune tiparSend by emailPDF version

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Galaţi, Andi Mihalache, în urma primei etape de atribuire a mandatelor, PSD a obţinut cinci mandate de deputat şi două de senator, iar PNL un mandat de deputat.

Cele cinci mandate de deputat ale PSD vor fi atribuite următorilor: deputatul Viorel Ştefan, 62 ani, economist, preşedinte al comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, aflat la al şaselea mandat de parlamentar (trei de senator, trei de deputat); Florin Popa, 62 ani, economist, preşedintele municipalei PSD Galaţi şi fost viceprimar al municipiului Galaţi; Lucreţia Roşca, 58 ani, medic, aflată la al treilea mandat de parlamentar; Nicolae Bacalbaşa, 72 ani, medic, fost preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Mitică Marius Mărgărit, 31 ani, jurist, liderul TSD Galaţi.

Cele două mandate de senator ale PSD vor fi atribuite senatorului Ionel Daniel Butunoi, 41 ani, economist, aflat la al doilea mandat; senatorului Nicolae Marin, 43 ani, manager, fost primar al comunei Pechea, provenit din PPDD, aflat la al doilea mandat.

Mandatul PNL a fost atribuit deputatului Victor Paul Dobre, 64 ani, inginer, preşedinte PNL Galaţi, aflat la al patrulea mandat.

La cea de-a doua etapă de atribuire a mandatelor, USR a obţinut un mandat de deputat şi unul de senator, PNL un mandat de senator, ALDE un mandat de deputat, iar PMP un mandat de deputat.

Mandatul de senator al USR i-a revenit lui George Edward Dircă, 36 ani, avocat, iar cel de deputat lui Bogdan Rodeanu, 36 ani, economist, directorul Direcţiei Cămine din universitatea Dunărea de Jos. Mandatul de senator al PNL a fost atribuit consilierului local George Stângă, 34 ani, jurist, liderul TNL Galaţi. La ALDE, mandatul de deputat îi va reveni senatorului Eugen Durbacă, 73 ani, inginer, fost primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi. Mandatul de deputat al PMP îi va reveni consilierului judeţean Cătălin Cristache, 38 ani, inginer, preşedintele PMP Galaţi.

Judeţul Galaţi are în total nouă mandate la Camera Deputaţilor şi patru la Senat.

Lasă un comentariu