Galaţi: Săptămânile acțiunilor „Oamenii fotbalului” ajung şi în judeţul Galaţi

Versiune tiparSend by emailPDF version

Mișcarea internațională Săptămânile acţiunilor „Oamenii Fotbalului“ ajunge anul acesta și în România, urmând să fie implementată la nivelul județului Galați, anunţă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați, unul dintre partenerii proiectului. Asociația Semper Musica Filiala Tecuci anunță lansarea proiectului internațional „Luptăm împotriva discriminării în România prin educație non-formală și fotbal”, inițiativă finanțată de Rețeaua Internațională FARE și organizată în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați, Consiliul Județean al Elevilor Galați și Federația Română de Fotbal. Mișcarea internațională Săptămânile acțiunilor „Oamenii fotbalului” își dorește să atragă atenția comunităților în care se organizează acțiuni sportive asupra discriminării din fotbal, să dezvolte un front comun la acest nivel și să identifice idei și practici care să reducă marginalizarea și excluderea.

Proiectul, organizat de Asociația Semper Musica Filiala Tecuci sub umbrela FARE, își propune să identifice 27 de liceeni, de la nivelului județului Galați, pe care să îi formeze în diferite problematici legate de discriminare, educație non-formală și strategii pentru organizarea de meciuri de fotbal, urmând ca aceștia, ulterior taberei de formare, să organizeze 27 de evenimente publice care să îmbine fotbalul și diferite problematici, într-un mod cât mai neconvențional, pentru atragerea atenției cetățenilor asupra nivelului de discriminare din fotbal și nu numai.

Proiectul vine în contextul în care, în România, în 2015, conform Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, percepția dominantă cu privire la grupurile discriminate, face referire, în primul rând, la persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA (65%), persoanele dependente de droguri (57%) și persoanele cu dizabilități fizice și psihice (55-56%). Peste jumătate dintre respondenții studiului CNCD au indicat aceste categorii ca fiind discriminate mult și foarte mult în România. Conform FRA – Fundamental Rights Agency, în multe sporturi organizate la nivelul Uniunii Europene, minoritățile și migranții sunt slab reprezentați, în mod special, la nivelul pozițiilor de management ale organizațiilor sportive. În ceea ce privește rasismul din fotbal, fanii sunt de cele mai multe ori responsabili pentru incidentele cauzate de rasism. De asemenea, aceste tipuri de incidente au loc și printre jucători, cu precădere în sporturile practicate de amatori.

Lasă un comentariu