Galaţi: Fiscul dă rateuri

Versiune tiparSend by emailPDF version

Nivelul încasărilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi, pe primul trimestru al anului 2017, a fost mai mic cu aproximativ 21 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2016, se arată într-o informare prezentată marţi la şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, în primul trimestru al acestui an au fost încasate la bugetul consolidat al statului aproximativ 337 milioane lei, în timp în trimestrul întâi al anului 2016 s-a încasat suma de peste 358 milioane lei.

Reprezentanţii AJFP Galaţi au precizat că scăderea încasărilor a avut la bază mai multe cauze, una dintre ele fiind migrarea contribuabililor mijlocii la Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii de la Constanţa, începând cu luna februarie 2016. Este vorba de 260 de contribuabili mijlocii care trimestrial declarau sume de plată la bugetul consolidat al statului în valoare totală de aproximativ 133 milioane lei. Într-o altă etapă, în luna ianuarie a acestui an, AJFP Galaţi a predat spre administrare către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii de la Constanţa alţi 64 de contribuabili care trimestrial declarau sume de plată la bugetul consolidat al statului în valoare totală de aproximativ 28 milioane lei.

De asemenea, numărul contribuabililor inactivi a crescut comparativ cu cel al contribuabililor nou înfiinţaţi. Potrivit informării AJFP Galaţi, în primul trimestru al lui 2017 au fost declaraţi 5.620 de contribuabili inactivi, faţă de 4.064 în perioada similară a lui 2016. În ceea ce priveşte numărul contribuabililor nou înfiinţaţi, în primul trimestru al lui 2017 au fost 840, faţă de 1.083 în 2016.

În informarea prezentată de AJFP Galaţi se precizează că diminuarea încasărilor bugetare se datorează şi intrării în vigoare a unor prevederi legale favorabile contribuabililor: Legea 1/2017 de eliminare a 102 taxe, OUG 3/2017 pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal, Legea 2/2017 pentru completarea Codului Fiscal şi şi modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Lasă un comentariu