Galaţi: Firmă amendată că transporta pasagere din Moldova, care nu aveau viză

Versiune tiparSend by emailPDF version

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi au sancţionat contravenţional o firmă de transport persoane din Bulgaria, care transporta cetăţeni străini ce nu îndeplineau condiţiile legale de intrare în România.

„În data de 25 mai a.c., s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean din R. Bulgaria, şofer al unui autocar aparţinând unei firme de transport din Bulgaria, care transporta 45 de pasageri, cetăţeni din Republica Moldova. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că două dintre pasagere, Galina P. şi Tatiana N., au prezentat la controlul de frontieră paşapoarte simple, fără a deţine viză, motiv pentru care a fost luată măsura nepermiterii intrării în România”, a precizat cms. Ion Irimia, Poliţia de Frontieră Galaţi. Totodată, lucrătorii noştri au sancţionat contavenţional firma de transport cu amendă în valoare de 16.000 lei, pentru nerespectarea prevedereilor art. 7 din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu modificările şi completările ulterioare.

Lasă un comentariu