GALAŢI: Croziere pe Dunăre, o raritate la Galaţi

Versiune tiparSend by emailPDF version

Dacă înainte de 1989 transportul public, de călători, pe Dunăre, era un serviciu permanent, iar navele transportau, zilnic, sute de pasageri între Galaţi, Brăila şi Tulcea, astăzi doar grupurile organizate mai pot experimenta plăcerea plimbărilor pe fluviu.

Cursele regulate de pasageri s-au desfiinţat, iar la Galaţi mai există doar două nave – aparţinând firmelor private Navrom şi Vega – care mai efectuează curse de agrement, însă doar în cazul grupurilor organizate, care fac rezervări şi programări din timp. Navele care se pot închiria, astăzi, la Galaţi, sunt destinate grupurilor participante fie la diverse team-building-uri, sau la diverse petreceri: nunţi, botezuri, aniversări. Cele două nave care încă mai efectuează, chiar şi în aceste condiţii restrictive, plimbări de agrement, sunt „Vega River”, o navă modernă, construită în 2008 şi nava cu zbaturi „Tudor Vladimirescu”, veche de peste 160 de ani, una din puţinele nave cu zbaturi funcţionale din Europa. Pentru turiştii veniţi la Galaţi, fără să fi apelat la o firmă de turism care să organizeze astfel de ieşiri, este, practic, imposibil să se plimbe pe Dunăre.

Mai mare râsul: bucureştenii organizează pentru gălăţeni croaziere pe Dunăre!

Nava „Vega River” a fost locul în care s-a lansat, recent, proiectul european „Valorificarea potenţialului Zonei pescăreşti Lunca Prutului Inferior – Dunărea Inferioară prin utilizarea informaţiei şi realizarea unui studiu de prospectare a pieţei”, finanţat prin Fondul European de Pescuit (FEP) – PROGRAMUL OPERAŢIONAL PENTRU PESCUIT 2007-2013, în cadrul „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei pescăreşti Prut-Dunăre din judeţul Galaţi”, Măsura 4 - „Îmbunătăţirea sistemului de valorificare a produselor pescăreşti locale”, - Operaţiunea 4.4 „Utilizarea inovaţiei şi informaţiei pentru dezvoltarea sectorului pescăresc”. Conferinţa de lansare – organizată de o firmă bucureşteană, beneficiar al proiectului – a fost organizată pe nava gălăţeană care a efectuat şi o mică plimbare pe Dunăre. Astfel, gălăţenii care se plimbau pe faleză au putut fi martori că ironia soartei se manifestă prin cele mai ciudate situaţii: practic, bucureştenii au organizat o croazieră pe Dunăre pentru … gălăţeni!

Turiştii, dezamăgiţi că nu se pot plimba cu navele, pe fluviu

Zgomotul valurilor ce se lovesc de şalupă, odinioară ignorat de miile de pasageri ai navelor care efectuau curse regulate, pe Dunăre, între Galaţi şi Brăila, a devenit, astăzi, o muzică extrem de căutată de turişti, căci plimbările de agrement de pe fluviu sunt o raritate. La Galaţi există doar două nave, a două companii private, care efectuează curse de agrement pe Dunăre, însă doar pentru grupuri organizate şi doar cu comandă prealabilă. O condiţie care îi dezamăgeşte şi chiar descurajează pe turiştii de ocazie de pe Faleza Dunării, spune Sorin Mazilu, navigator de 40 de ani, care regretă desfiinţarea curselor regulate pe Dunăre: „Aaaa, păi ce era pe atunci! Erau navele, mai ales cele spre Sulina, aplecate pe o parte, de pline ce erau de pasageri! Acum nu mai e nicio navă care să facă curse regulate. Vin turiştii, ne întreabă dacă se pot plimba cu nava pe Dunăre şi când aud că doar în grupuri organizate, pleacă dezamăgiţi”.

Transportul pe apă, cel mai ieftin drum, dar neexploatat!

Acum însă, pentru plimbări pe apă, dar pe distanţe mici, numai pe timp de zi, pot fi închiriate, dar doar de grupuri organizate, cele două nave de croazieră, acostate în portul Galaţi. Una este nava cu zbaturi Tudor Vladimirescu, veche de peste 160 de ani, una din puţinele nave cu zbaturi funcţionale din Europa. Cu o capacitate maximă de 100 de pasageri, nava oferă un adevărat spectacol, căci călătorii pot privi, prin pereţii de sticlă, cum funcţionează cilindrii verticali cu dublă expansiune, consideraţi de specialişti o adevărată bijuterie a tehnicii. Valerică Iftode, căpitanul navei „Vega River”, cu o capacitate maximă de 70 de pasageri, spune ce presupune o plimbare de agrement pe Dunăre: „Turiştii care se cazează la hotel la Vega nu fac decât să coboare la malul Dunării şi să urce pe navă... Oferim curse grupurilor organizate, dar şi cei care îşi fac nunţile la hotelurile de pe faleză au şi oferta de a se plimba înainte de nuntă, pe Dunăre, sau după nuntă, la ciorba de potroace...”. Cât priveşte tariful, acesta se negociază cu societăţile care deţin navele, întrucât preţul variază funcţie de distanţa parcursă şi de numărul pasagerilor din grup. Totuşi, fie că este plină sau goală, nava Vega River cheltuie 300 de euro pe oră. „Transportul pe apă este în continuare cel mai ieftin, însă nu se foloseşte... Gândiţi-vă că un vagon, al unui tren de marfă, are 20 de tone, iar o singură barjă are 3.000 de tone. Cum, în general, împingătoarele aduc şi câte patru barje, adică 12.000 tone pe o singură navă, ia gândiţi-vă, câte vagoane i-ar trebui unui tren să transporte atâta marfă?”, spune căpitanul Iftode.

Lasă un comentariu