GALAŢI: 10 sfaturi pentru sărbători pascale fără....pompieri

Versiune tiparSend by emailPDF version

Sărbătorile Pascale  aduc în fiecare an un mare număr de credincioşi în biserici şi mănăstiri. Cum Paştele e sinonim cu lumina, acum lumânările nu lipsesc din mâna niciunui credincios. Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu în această perioadă, şi pentru ca aceste clipe să le puteţi petrece în linişte şi siguranţă, inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „G-ral. Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi recomandă respectarea a 10 reguli de bază. Odată respectate, cei 200 de pompieri care supraveghează bisericile  nu vor avea de ce interveni:
      1. Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor;
     2. Menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi, se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
     3. Parcarea autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
     4. Marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol, pentru evitarea producerii de accidente;
     5. Aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens ( în exteriorul lăcaşelor şi la distanţă de siguranţă faţă de vegetaţie, construcţii, elemente combustibile);
     6. Stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;
     7. Amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării. Se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase;
     8. Verificarea periodică, de către o persoană specializată, a instalaţiilor electrice şi de paratrăsnet, a mijloacelor de încălzire centrală şi locală, a coşurilor de evacuare a fumului şi remedierea deficienţelor constatate;
     9. Dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
     10. Instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau aparţinând acestora, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, la utilizarea focului deschis, cât şi privind interdicţia fumatului.

Lasă un comentariu