Brăila: Prinşi de jandarmi în timp ce practicau un joc de noroc ilegal

Versiune tiparSend by emailPDF version

Un echipaj de jandarmerie a surprins în flagrant, miercuri, 25 mai, şapte tineri care practicau un joc de noroc ilegal, de natură să lezeze bunele moravuri, chiar pe o alee din zona unei instituţii de învăţământ, din municipiul Brăila.

Cei şapte, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, jucau barbut, absentând astfel de la orele de curs ale liceului respectiv, fapt pentru care jandarmii brăileni vor informa şi conducerea instituţiei respective.

După efectuarea unui control corporal preventiv, membrii echipajului de jandarmerie i-au sancţionat contravenţional pe tineri, cu amenzi în cuantum de 3.000 lei.

Menţionăm faptul că efectivele Jandarmeriei Brăila desfăşoară zilnic misiuni în zona unităţilor şcolare, pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, dar şi pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului educativ.

Lasă un comentariu