Brăila: Misiune de salvare a unui tânăr cu apendicită, îngreunată de un TIR derapat pe DN21

Versiune tiparSend by emailPDF version

O misiune de salvare a unui tânăr de 18 ani din localitatea brăileană Bărăganul, care prezenta simptome de apendicită, a fost îngreunată de un TIR derapat pe DN21.

Spre locul intervenţiei s-a deplasat ambulanţa SMURD de la Garda de intervenţie Însurăţei, care la doi km de intrare în localitatea Bărăganul nu a mai putut înainta din cauza unui vehicul care a derapat şi bloca traficul de DN 21.

În sprijinul echipajului SMURD a fost direcţionată o şenilată pentru deplasarea la pacient, preluarea acestuia şi deplasarea la ambulanţa SMURD în vederea aducerii la UPU Brăila.

Misiunea de salvare a durat patru ore, echipajul SMURD reuşind în cele din urmă să preia pacientul şi să îl transporte la UPU Brăila.

Lasă un comentariu